miercuri, 21 aprilie 2010

Glas...


Daca as putea, daca as vrea,
Macar pentru o secunda
Sa dau glas unui munte de sentimente,
S-ar prabusi inecat de cenusa propriei pulberi...
Daca as da glas unei paduri,
As fi nevoita sa-mi amintesc
Clipele de aur in ceata fiorilor,
As intari cu tandretea literelor,
Doar acei nori de vise,
Sperante desarte pe un teren viran al mortii...
Daca as da glas inimii,
As muri inveninata de otrava timpului,
M-as contopi cu lichidul vascos
Si as ramane mereu in urma
Intr-un univers al lacrimilor,
Ce devin din ce in ce mai mult
Pure reflectii a ceea ce a fost,
Mici oglindiri a ceea ce va fi...
Prezentul e doar o gutuie cruda
Si nu voi regasi nimic din miezul minciunilor...
Totul e imbibat in tristete
Chiar si acele clipe de altadata,
Cand ne ascundeam tematori,
Printre umbre de cuvinte si culegeam doar fructele amare,
Ale unui viitor promitator.
Azi nu mai am nimic,
Azi totul e o voce ragusita a trecutului
Si oricat as incerca sa-i dau glas,
Ea va ramane pulberea unui amor timpuriu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu